Băncile din România sunt printre “campioanele
europene” la categoria comisioane de administrare şi retragere. De
exemplu, suntem una dintre puţinele ţări unde se taxează şi operaţiunea
de interogare a soldului. Într-o ţară cu astfel de recorduri ar fi un
lucru de bun simţ ca ATM-urile să te anunţe ce comision ai de plătit sau
măcar că ai ceva de plătit.

Până să ajungem acolo însă,
poate un pas important ar fi introducerea unui simplu mesaj care să te
anunţe că respectivă tranzacţie va fi comisionată. Acest lucru chiar se
întâmplă în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, nu şi în România.
La noi se pleacă de la ideea că “lumea ştie că se plăteşte comision
dacă scoţi de la alt bancomat”.
400 de lei pierduţi pe cap de familie salariată
O familie de două persoane în cadrul căreia fiecare membru câştigă câte 2.500 de lei (undeva pe media veniturilor din Bucureşti) plăteşte anual comisioane totale de aproximativ 200 de lei pentru doar 10 retrageri de la ATM în fiecare luna, potrivit unui calcul realizat de Capital cu date de la Finzoom. Această suma include şi comisionul de administrare a cardului la valoarea să medie. Pe de altă parte, dacă cele două persoane deţin un card emis de o banca a cărei reţea de bancomate este redusă, apare posibilitatea că respectivele persoane să fie nevoite să retragă bani fie direct de la ghişeul băncii, fie de la ATM-ul altei bănci. În această situaţie, sumele plătite anual se dublează ajungând să depseasca 400 de lei.
sursa:capital.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu