Aurul s-a devalorizat în acest an pentru prima dată din 2000 şi a
înregistrat cea mai abruptă scădere de preţ din ultimii 32 de ani, odată
cu îmbunătăţirea perspectivelor economiei globale, revenirea burselor
şi inflaţia limitată din statele dezvoltate.
Astfel, după 12 ani consecutivi de creştere puternică, cererea pentru
aur ca investiţie cu un grad ridicat de siguranţă a fost erodată, iar
activele fondurilor de investiţii pe piaţa aurului, fondurilor colective
închise şi titlurilor de valoare bazate pe metalul preţios au coborât
la minimul ultimilor patru ani, odată cu retragerile unor nume mari,
printre care miliardarii George Soros şi John Paulson, potrivit unei
analize Bloomberg, citată de Mediafax.
Preţul aurului a scăzut în acest an pe piaţa futures din New York cu
29%, la 1.197,5 dolari pe uncie (31,1 grame), în timp ce indicele
S&P GSCI care măsoară preţurile spot pentru 24 de mărfuri a
înregistrat o depreciere de numai 1,6%.
Totodată, indicele bursier global MSCI All-Country World a crescut în
2013 cu 20%, indicele S&P 500 al bursei de la New York a urcat cu
29%, iar bursa de la Tokyo a avansat cu peste 50%, înregistrând cel mai
bun an din 1972.
Indicele dolarului, care evaluează evoluţia monedei americane în raport
cu valutele principalilor 10 parteneri comerciali ai SUA, s-a apreciat
cu 3,4%.
Titlurile de Trezorerie SUA, care asemenea aurului sunt preferate de
investitori pentru conservarea averilor în vremuri tulburi, s-au
depreciat în acest an cu 3,2%.
Investitorii au retras în acest an 38,6 miliarde de dolari de pe piaţa
aurului, cea mai mare pierdere din anul 2000, potrivit datelor companiei
de cercetare EPFR Global.
Rezerva Federală a anunţat la 18 decembrie că programul de stimulare a
economiei prin achiziţii de obligaţiuni va fi redus începând din luna
ianuarie de la 85 miliarde de dolari la 75 miliarde de dolari pe lună. O
zi mai târziu, preţul aurului în tranzacţiile futures a închis la
minimul ultimilor trei ani. Decizia băncii centrale americane a fost
motivată de îmbunătăţirea perspectivelor economice, în timp ce inflaţia
se menţine la un nivel limitat, relativ redus, iar economiştii nu se
aşteaptă să accelereze. Fed va continua să reducă anul viitor programul
de stimulare, care ar urma să fie complet eliminat până la finele lui
2014.
Directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional, Christine
Lagarde, a declarat pe 22 decembrie că economia Statelor Unite are
perspective mult mai solide de creştere pentru anul viitor.
Persoanele care intenţionează să investească în aur anul viitor trebuie
să ştie că analiştii băncilor de investiţii prevăd o scădere în
continuare a preţului aurului.
Jeffrey Currie, director de cercetare pentru pieţe de mărfuri la Goldman
Sachs, a declarat pentru Bloomberg că preţul aurului va continua să
scadă anul viitor. Banca de investiţii estimează că aurul va încheia
anul 2014 la 1.050 dolari pe uncie, cu aproximativ 12% sub preţul
actual.
Preţul aurului a crescut cu peste 500% în perioada 2000-2012, pe fondul
deprecierii dolarului. Creşterea a accelerat în perioada decembrie 2008 -
iunie 2011, în urma crizei financiare mondiale, recesiunii şi
programului de relaxare cantitativă adoptat de Rezerva Federală a SUA,
care a redus totodată dobânda de politică monetară la un nou minim
istoric, în banda 0 - 0,25%.
Aurul a atins în septembrie 2011 nivelul de 1.923,7 dolari pe uncie, un nou maxim istoric.
sursa: www.gandul.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu