marți, 7 ianuarie 2014

Hakkinen către Schumacher: "Trebuie să lupţi din nou, aşa cum o făceam amândoi pe pistă"

Fostul pilot de Formula 1 Mika Hakkinen i-a adresat o scrisoare deschisă germanului Michael Schuacher, în care a notat că accidentul suferit de acesta este "doar o nouă provocare" şi că fostul campion trebuie acum să lupte aşa cum o făcea atunci când concura.

"Accidentul tău este doar o nouă provocare. Trebuie să lupţi din nou, exact aşa cum o făceam amândoi pe pistă", a precizat Hakkinen în scrisoarea publicată de Bild am Sonntag, relatează presa internaţională.
Mika Hakkinen a făcut referire şi la un accident grav suferit de el în 1995, când a fost rănit tot la cap. "Am supravieţuit cu ajutorul familiei mele şi al doctorilor. Sunt sigur că tu primeşti acelaşi tip de ajutor".
"Fă-mi o favoare: de data asta nu încerca să ajungi primul. Nu trebuie să ai cel mai bun timp în această cursă. Trebuie să îţi acorzi tot timpul de care ai nevoie", a menţionat Hakkinen.
Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori. Schumacher este în comă indusă, suferind de leziuni craniene.

sursa: mediafax.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu