Crăciunul a
devenit sărbătoare legală în multe ţări abia în secolul al XIX-lea. Nu
au existat brazi împodobiţi şi colinde dintotdeauna. Până la faima
actuală de personaj retras în Laponia, care într-o noapte face
înconjurul lumii pentru a împărţi daruri, Moş Crăciun a parcurs un drum
lung.
Reprezentările lui Moş Crăciun s-au
schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea
cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun –
şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari
diferenţe.
Tradiţiile contemporane despre “sfântul”
Crăciun, despre Moşul “darnic şi bun”, “încărcat cu daruri multe” sunt
printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la
vest la est şi de la oraş la sat.
Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou
în ziua de Crăciun (25 decembrie) în imediata apropiere a Solstiţiului
de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul
1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, în Ţările Române
până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
La români
amintirea acelor vremuri este încă proaspătă, de vreme ce în unele sate
bănăţene şi transilvănene ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic,
nu Anul Nou. În spaţiul sud-est european, Crăciunul a fost o sărbătoare
solstiţială, când oamenii celebrau divinitatea solară.
Termenul de “moş” indică vârsta zeului
adorat, care trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul
calendaristic. Peste sărbătoarea autohtonă a Crăciunului s-au suprapus
Saturnaliile romane (la începutul mileniului 1 î.H. zeul Saturn se
celebra între 17 şi 23 decembrie).
Povestea lui Moş Crăciun
Din vechime se ştie că Maica Domnului,
fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun.
Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre
fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare
şi colinde, Moş Ajun apare ca cioban sau baci la turmele fratelui. Cine
a fost acest personaj atât de important? În cultura populară
românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are
puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi
tipic umane. Este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are
turme şi dare de mână), dar face şi figură apocrifă (“S-a născut
înaintea tuturor sfinţilor”, fiind “mai mare peste ciobanii din satul în
care s-a născut Hristos”).
Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul volumului “Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român“,
legendele Naşterii ne invită în peisajul etnografic al unui sat
pastoral, unde trăiau Moş Ajun şi Moş Crăciun, care avea case mari şi
multe grajduri. Pe neaşteptate, în viaţa lor apare o femeie necunoscută
care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă
primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că
femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască
în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului
ei, dar este pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când
Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi
cere iertare lui Dumnezeu, devenind “primul creştin”, “Sfântul cel mai
bătrân”, “soţul femeii care a moşit-o pe Maria”. Se spune că el s-a căit
atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor
săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.
În satele de pe Valea Mureşului,
Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează
şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o
legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.
Crăciunul este singurul cuvânt în limba
română care desemnează Naşterea Domnului. Legendele spun că Moş Crăciun
era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului să nască
în staulul său.
În satul Harpia, oamenii cred că dacă
primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat este un semn de
bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra
caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.
Colindatul este unul dintre obiceiurile
de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele româneşti. Pe
lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt
legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra
gospodăriilor.
În unele sate se păstrează şi un alt
obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa
colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că dacă boabele
peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi
spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte
bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în
brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.
Oliver Cromwell a interzis colindele de Crăciun
Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri
de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că
muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost
Oliver Cromwell, care în secolul al XVII-lea a interzis colindele.
Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun
este “Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în
secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc
este unul scris de Ritson, în 1410.
În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr
a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a
stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte
trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să
poată fi cântate de cor, acompaniat la chitară. Una dintre ele era “Silent Night, Holy Night”, care azi este cântată în peste 180 de limbi de milioane de persoane.
Povestea bradului de Crăciun
O altă poveste mai puţin cunoscută legată
de Crăciun este faptul că în secolul al VII-lea călugării foloseau
forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul
anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol
al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al
păcatului originar. În secolul al XVI-lea, familiile creştine au început
să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai
înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de
Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.
Primii creştini nu celebrau naşterea lui
Iisus. Sărbătoarea naşterii era considerată în luna septembrie, odată cu
Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).
În anul 264, Saturnaliile au căzut în 25
decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată “Natalis
Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare.
În anul 320, Papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.
În 325, împăratul Constantin cel Mare a
introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui
Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie “zi sfântă” într-o
săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă. Cu
toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca
sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. În Statele Unite,
Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare
legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.
Spiriduşii nu au fost mereu prietenii Moşului
Cândva, spiriduşii furau cadourile de sub
brad , nu le aduceau. Ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa
străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au
fost iubiţi şu urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă,
puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite,
atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită
era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de a face, fiind fie
răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, mai degrabă aşteptau daruri
decât să le facă. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au
devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.
Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile,
Toplius sau Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum
contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduşi puţin
răutăcioşi, dar buni prieteni şi ajutoare de nădejde ale lui Moş
Crăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduşi, alţii sunt convinşi că este
vorba de nouă, alţii şase. Dar unde locuiesc?
Cum au apărut renii şi casa din Laponia?
Într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi
spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În
1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea “A Visit From
St. Nicholas” (cunoscută şi ca “The Night Before Christmas”) în care el
l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care
zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas
Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind
călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea
că acolo, în îndepărtatul nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925
s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au
întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale.]n 1927,
Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul
naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte
în Laponia. Azi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi cei 11
spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în
Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix,
unul dintre spiriduşi, este paznicul de credinţă ale locului exact al
satului lui Moş Crăciun.
Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de
repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din
lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au
descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care
îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren
cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului.
Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii.
Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii de
Crăciun. Rudolph este cel mai celebru ren. El este conducătorul
celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder,
Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia
Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.
sursa:istoriiregasite.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu