1. Injecția cu insulină – Nicolae Paulescu
Nicolae Paulescu a fost un profesor de psihologie la Universitatea de Medicină și Farmacie din București și este cel
care a descoperit pentru prima oară insulina în 1921, hormonul secretat
de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor,
mineralelor și protidelor din organism. Paulescu a demonstrat
eficiența insulinei în reducerea hiperglicemiei și care a folosit-o în
tratarea diabetului. Această descoperire a salvat milioane de vieți.
Din păcate, enciclopediile îi prezintă
ca inventatori ai insulinei pe Frederick Banting și Charles Best care au
primit în 1922 Premiul Nobel, în dauna lui Paulescu. Astfel, 30 de ani
de muncă ai românului au fost practic furați de cei doi tineri canadieni
care aflaseră de munca lui Paulescu din publicațiile vremii. Pe baza
articolelor lui, canadienii au reușit să izoleze insulina și sp o
folosească în tratarea unui pacient. 8 luni mai devreme, Paulescu a
publicat într-o revistă belgiană rezultatele cercetărilor lui sub titlu
„Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”. Doar
că nu a numit-o insulină, ci pancreină. În anul 1916, când era în
stadiul final al cercetării, trupele nemțești au ocupat Bucureștiul,
mtoiv pentru care a trebuit să amâne anunțarea rezultatelor definitive.
2. Avionul cu Reacție – Henri Coandă
În luna octombrie a anului 1910 a avut loc în Paris, la Marele Palat de pe Champs-Elysee, a doua ediție a Expoziției Internaționale de Aeronautică.
Au fost expuse piesele cele mai noi din domeniul aviației. Mașinăria
cea mai interesantp și care a atras aproape toată atenția evenimentului a
fost avionul roșu fără elice pe a cărui plăcuță metalică scria „COANDA-1910”.
Acest avion a trezit interesul nu doar pentru că nu avea elice, dar și
pentru că era total diferit în comparație cu avionul clasic cunoscut
până atunci. Acesta avea un singur loc, două aripi duble și o
anvergură de 10,3 m, o lungime de 12,5 m, iar greutatea era de 420 kg și
forța de propulsie de 220 kg. Cel mai interesant lucru la acest avion
era sistemul de propulsie, o adevărată revoluție în construcția
motoarelor avioanelor, care a schimbat total viitorul aviației.
Motorul cu reacție,
invenția lui Coandă, era format dintr-un motor-piston cu patru cilindri,
răcit cu apă care dezvolta 50 de cai-putere la 1000 de rotații pe
minut. Motorul-piston era legat la o tijă care rotea multiplicatorul de
rotații, iar mișcarea era transmisă compresorului care câștiga o rotație
de 4000 de rotații pe minut. Forța de propulsie era de 220 kgf, mult
mai mare în comparație cu situația în care motorul-piston ar fi fost
legat la o elice. Majoritatea vizitatorilor de la expoziție au
fost sceptici în ceea ce privește decolarea avionului, până când Coandă a
făcut o demonstrație din greșeală, acesta dorind să verifice doar
motorul, dar avionul a început să prindă viteză și la un moment dat și-a
luat zborul. Coandă a fost impresionat de flăcările produse de
motor, iar din cauza faptului că era ingrijorat că nu mai pilotase până
în acel moment doar planoare, a pierdut controlul și a aterizat forțat.
Această tentativă a fost primul zbor cu un avion echipat cu motor cu reacție. În acest fel, Coandă a construit și a zburat cu primul avion cu reacție cu 30 de ani înaintea lui Heinkel, Campini și Whittle.
3. Gerovital – Ana Aslan
Ana Aslan a fost un medic român
specialist în gerontologie, academician și director al Institutului de
Geriatrie și Gerontologie. A arătat importanța pe care o are
procaina în diminuarea tulburărilor distrofice din cauza vârstei,
aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub denumirea de
Gerovital sau vitamina H3. Produsul a fost preparat în 1952 și
brevetat în peste 30 de țări. În același ani se înființează Institutul
Național de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume, model pentru țările dezvoltate, prin asistență clinică și cercetare.
„Ana Aslan” are în fiecare an mii de
pacienți, iar efectele terapiei împotriva îmbătrânirii au convins chiar
de la început și au adus pacienți cu nume cunoscute: Tito, Pinochet, de
Gaulle, Claudia Cardinale, Chaplin, prințese, conți și directori ai unor
bănci importante din toată lumea. S-a auzit despre aceste produse chiar
și în Statele Unite, John Jennedy recurgând la un tratament cu
„Gerovital” pentru o afecțiune a coloanei vertebrale.
4. Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino
Ioan Cantacuzino a fost un medic,
academician, microbiolog, profesor universitar, fondatorul școlii
românești de imunologie și patologie experimentală care a desfășurat o
intensă activitate de cercetare în ceea ce privește vibronul holeric și
vaccinarea antiholerică. Pe baza acestor cercetări, medicul a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică denumită „Metoda Cantacuzino”,
folosită și în prezent în țările unde încă se mai întâlnesc cazuri de
holeră. S-a implicat în studiul holerei, tifosului exantematic și
tuberculozei și a adus constribuții extrem de importante. El este
creatorul noțiunii imunității prin contact.
În anul 1913 a condus prima
vaccinare antiholerică masivă în focarele infecțioase, cunoscută în
știință ca „Marea experiență românească”, campanie de vaccinare
care a salvat mii de vieți și a inițiat măsurile de combatere a marii
epidemii de tifos exantematic. A creat câteva lucrări precum
descoperirea imunității celulare și umorale, sensibilitatea și lipsa de
imunitate a organismului față de scarlatină, studii cu renume mondial
asupra holerei și vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creează vaccinul antitific.
5. Stiloul – Petrache Poenaru
Petrache Poenaru, originar din Brăila,
pandur, creator al steagului României moderne, matematician,
inventator, inginer și membru titular al Academiei Române din anul 1870,
a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu în timpul revoluției din 1821.
Aceasta reprezenta funcția publică a lui, deoarece activitatea sa era
legată de călimară și pană. Acesta a fost cu siguranță unul dintre
motivele pentru care i-a venit geniala idee de a inventa primul stilou din lume.
Chiar dacă după ce Tudor Vladimirescu a fost învins, pandurii erau
vânați și decapitați, Petrache Poenaru a scăpat, iar în anul 1826 a
primit o bursă franceză pentru a-și completa studiile la
Ecole Polytechnique din Paris.
Pe 25 mai 1827 a obținut Brevetul francez 3208 pentru „plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre” (condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală). Invenția
a revoluționat domeniul instrumentelor de scris și a contribuit la
crearea obiectului folosit și în zilele noastre de către milioane de
oameni din întreaga lume. Tocul cu rezervor inventat de Petrache Poenaru
elimina zgârieturile de pe hârtie și scurgerile nedorite de cerneală și
oferea soluții pentru a îmbunătăți părțile componente și a asigura un
debit constant de cerneală, dar și posibilitatea înlocuirii unor piese.
6. Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir
În ultimii ani ai secolului XIX și
primii ani din secolul XX, mulți iubitori de aviație erau preocupați de
construcția avioanelor și de pilotarea lor. Însă, un tânăr pe nume
Anastase Dragomir era interesat de siguranța aparatelor de zbor și în special a pasagerilor din avioane.
Acesta era pasionat de problemele aviației, ca mulți alți tineri de
atunci. A mers în Franța și a lucrat la mai multe fabrici de avioane.
Aici a fost locul unde și-a perfecționat propriul sistem pentru salvarea
piloților și a pasagerilor în caz de prăbușiri și alte accidente. Pe 3 noiembrie 1928 a înregistrat în Franța cererea de brevet pentru „Nouveau
systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion
aerienne” pe care l-a obținut: Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930
pentru „cabina catapultabilă”.
Invenția era „un nou sistem de
parașutare din aparatele de locomoție aeriană, fiecare pasager având o
parașută proprie care permite, în momentul critic, eliberarea acestui
ansamblu de avion, astfel încât parașuta, împreună cu pasagerul instalat
pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei.” Brevetul prevedea
ca ansamblul de celulă-parașută să aibă mai multe comenzi manevrabile
de către pilot. În anul 1950, Anastase Dragomir a obținut un alt brevet,
de această dată românesc, cu nr. 40658, pentru „celula parașutată”, care consta în folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, pe jos sau pe sus, iar în anul 1959 a înregistrat o altă cerere de brevet românesc cu nr. 41424 din 1960, pentru construirea unui avion de transport echipat cu vabine catapultabile,
pentru salvarea pasagerilor. Ideea lui Anastase Dragomir s-a
concretizat prin apariția scaunului ejectabil la noile tipuri de avioane
supersonice militare.
7. Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-Karpen
Românul Nicolae Vasilescu-Karpen este inventatotul unei adevărate minuni, o pilă electrică ce furnizează de 56 de ani fără întrerupere energie. Nicolae
Vasilescu-Karpen a fost un om de știință, fizician, inginer și
inventator. A declarat, cu 50 de ani în urmă că ea va funcționa o
eternitate. În Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” din București” există
un obiect de patrimoniu care se află într-un seif blindat din metal,
exact în biroul directorului muzeului. Este chiar „Pila termoelectrică
cu temperatură uniformă”, denumită „Pila Karpen”, realizată în 1950. Invenția este de fapt un perpetuum mobile, adică un dispozitiv care generează energie la nesfârșit, fără nici o intervenție din exterior.
În mod normal ar și trebuit să se
oprească de câteva zeci de ani, dar „Pila Karpen” se încăpățânează să
funcționeze fără întrerupere, exact așa cum a spus inventatorul ei. Construirea unui perpetuum mobile a fost visul de secole al omenirii.
Un aparat care să se miște veșnic, fără a primi impulsuri din exterior
ar rezolva cu siguranță nevoia și setea de energie a civilizației din
prezent. În epoca modernă, însă acest ideal s-a abandonat pentru că se
considera că e imposibil de realizat. Oamenii de știință care au
continuat să caute soluția au fost marginalizați, fiind considerați
nebuni. Concluzia era una singură: Perpetuum mobile nu poate exista.
Totuși, acest fizician român s-a ambiționat să îl construiască. Și chiar
a reușit! Nicolae Vasilescu-Karpen a început să lucreze încă
dinaintea Primului Război Mondial la teoria unei pile electrice care să
genereze energie la infinit. „Pila” a fost brevetată în 1922. De
fapt era vorba de două pile electrice legate în serie care pun în
mișcare un minimotor galvanometric. Acesta, la rândul lui, mișca o
paletă legată la un întrerupător. La fiecare jumătate de rotire, paleta
deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotație să îl
închidă. Timpul de rotație al elicei era calculat în așa fel încât
pilele să aibă timp pentru reîncărcare, respectiv pentru refacerea
polarității în perioada cât circuitul este deschis. O astfel de pilă, dar de dimeniuni mai mari ar putea alimenta o navă spațială.
8. Cibernetica – Ștefan Odobleja
Cibernetica este teoria controlului prin
retroacțiune. Termenul s-a răspândit în special în legătură cu
sistemele digitale, dar domeniul cuprinde mult mai multe: cibernetica se
ocupă de felul în care un sistem (digital, biologic sau mecanic)
prelucrează informațiile și reacționează la acestea; tot cibernetica
arată felul în care sistemele se modifică sau permit schimbări pentru
a-și optimiza acțiunile.
Medicul Ștefan Odobleja, cel care a creat psihocibernetica și cibernetica generalizată, a publicat în 1929 studiul „Metoda de transonanță toracică” în care enunță pentru prima dată Legea reversibilității.
La Congresul Internațional de Medicină
Militară din București din anul 1937, Ștefan Odobleja anunță apariția
operei sale capitale „Psihologia consonatistă”, operă prin care face
publică prima varinață a concepției cibernetice generalizate și demonstrează caracterul multi și interdisciplinar al acesteia.
Acest model cibernetic creat de Odobleja
în 1938-1939 pornind de la intuiție, observații și rațiune a fost
vehiculat în literatura americană și europeană zece ani mai târziu și
folosit și aplicat într-o diversitate de domenii. Din 1972, Ștefan
Odobleja și-a terminat studiile teoriei conform căreia originea ciberneticii se află în psihologie.
9. Tunul Basilic – Orban
Pe data de 29 mai 1453 are loc Căderea Constantinopolului,
cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de către Imperiul Oroman,
condus de sultanul Mehmed al II-lea. 7 000 de soldați număra armata
Impreiului Bizantin, din care 2 000 erau mercenari străini. Cetatea avea
aproximativ 22,5 km de ziduri fortificate fiind cele mai puternice
ziduri de până atunci. Imperiul Otoman deținea o armată de peste 10 ori
mai mare decât cea bizantină, fiind formată din 80 000 – 100 000 de
soldați, dar armele din dotare nu puteau face față colosalei cetăți
bizantine. Astfel, otomanii l-au angajat pe Urban sau Orban, un inginer de origine controversată, dar despre care se știe cu siguranță că era de naționalotate română. Era
specialist în construirea de tunuri, o armă încă necunoscută până
atunci. Urban a confecționat în premieră un tun imens, numit „Tunul
Basilic”, având peste opt metri lungime și 75 centimetri în diametru,
capabil să lanseze proiectile de 544 kilograme la o distanță de 2
kilometri. Însă acest tun avea și puncte slabe: nu avea precizie,
încărcarea lui dura trei ore, ghiulele erau puține și arma s-a prăbușit
sub reculul propriu după doar șase săptămâni. Totuși, tunul a
reprezentat strămoșul tunurilor de mare putere proiectate apoi,
moștenind și în prezent principiul său de funcționare.
10. Diorama – Grigore Antipa
Diorama este o reprezentare în
spațiu a unei părți dintr-un peisaj, care se găsesc în muzee și în care
se expun animale împăiate, manechine și alte obiecte de acest fel,
pentru a înfățișa un ecosistem și pentru a crea impresia unui peisaj
adevărat. Grigore Antipa a fost primul om care s-a gândit la
acest mod de a încadra natura în peisajul urban și pentru a putea fi
văzută de oricine vizitează un muzeu. Antipa a fost un biolog, zoolog,
ecolog și profesosr universitar român. El a crea Muzeul Național de Istorie Naturală din București, care îi poartă și numele și care, din 1907, prezintă pentru prima oară în lume dioramele biologice.Dioramele au reprezentat un pas imens în evoluția și organizarea
muzeelor de istorie naturală. În primele diorame se putea admira viața
de pe vârfurile Carpaților, din zonele colinelor, din Bărăgan și din
zona inundabilă a Deltei Dunării. Tot în Muzeul Național de Istorie
Naturală din București sunt diorame care prezintă fauna din regiunile de
prerie, tundră, savană și Deșertul Sahara. Datorită ideii originale și
extrem de bune, Grigore Antipa a fost solicitat de deosebit de multe
muzee din Europa și America pentru a le organiza colecțiile lor
muzeistice.
sursa: worldwideromania.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu