duminică, 15 decembrie 2013

Titlurile "Electroputere" s-au triplat

Avansul la lună al acţiunilor societăţii "Electroputere" Craiova (simbol EPT) a fost, în perioada 11 noiembrie - 11 decembrie, de 209,1%, raportat la moneda europeană, potrivit unei analize a ziarului BURSA. Progresul EPT a adus investitorilor cel mai bun randament din rândul tuturor plasamentelor existente în piaţă.
     Astfel, pe 11 noiembrie, preţul mediu al unei acţiuni EPT a fost de 0,0055 lei/unitate, în timp ce, pe 11 decembrie, a fost de 0,017 lei/unitate.
     La BVB, a doua creştere în perioada analizată a fost înregistrată de "MJ Maillis România" (simbol MJM), care s-a clasat la o diferenţă de 79,14 de puncte procentuale de EPT. Astfel, acţiunile MJM au crescut de la 0,0247 lei/unitate, pe 11 noiembrie, până la 0,0568 lei/unitate, pe 11 decembrie.
     La o distanţă de încă 17,37 puncte procentuale, al treilea avans în topul acţiunilor, a aparţinut, în perioada analizată, cotaţiei dezvoltatorului "Impact Developer & Contractor" (simbol IMP), care a urcat cu 112,59%, de la 0,2296 lei/unitate, pe 11 noiembrie, la 0,4881 lei/unitate, pe 11 decembrie.
     Evoluţiile pe bursă sunt, de regulă, influenţate de existenţa unor informaţii în piaţă, privind anumiţi emitenţi, însă neexistând nimic deosebit despre "Electroputere", avansul titlurilor acestei companii este inexplicabil, potrivit lui Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj "Estinvest". Domnia sa ne-a declarat: "Creşterile celor trei emitenţi din top s-au datorat, în principal, faptului că nu sunt companii foarte lichide. Creşterile pot fi destul de mari pe fondul acestui argument, mai ales dacă apar anumite informaţii sau zvonuri privind activitatea firmelor sau potenţialul pe care l-ar putea avea într-o perioadă viitoare de timp. De asemenea, la mijloc ar putea fi şi interesul existent în acel moment pentru anumite companii. Aici mă refer, în special, la < Impact >, la celelalte nu ştiu exact motivele pentru care au înregistrat creşterile respective. Într-adevăr, titlurile EPT s-au triplat, dar trebuie să avem în vedere şi de unde până unde, în materie de preţ, au progresat. Preţurile la EPT sunt destul de mici. Astăzi (n.r. ieri), din păcate, < Electroputere > a rămas fără cumpărător".
     Ieri, cotaţiile celor trei societăţi emitente, aflate în topul celor mai bune plasamente în perioada 11 noiembrie - 11 decembrie, au scăzut. Astfel, titlurile EPT au coborât cu 10,8%, la 0,0157 lei/unitate, cele ale MJM s-au diminuat cu 13,56%, la 0,0510 lei/unitate, iar cele ale IMP s-au depreciat cu 7,87%, la 0,451 lei/unitate.
     Cu titluri EPT, ieri, au fost efectuate 98 tranzacţii în valoare de 21.851,75 lei, cu acţiuni MJM au fost efectuate nouă tranzacţii, de numai 414,55 lei, iar cu IMP s-au realizat 83 tranzacţii, în sumă totală de 32.799,25 lei.
     La polul opus avansului consemnat de acţiunile de la BVB, s-au aflat plasamentele în aur, care, în perioada 11 noiembrie - 11 decembrie, au avut randament negativ, de - 4,78%.
     Ieri, uncia de aur se tranzacţiona în jurul preţului de 1.235,53 dolari, pe pieţele internaţionale.
     Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi Fondul Proprietatea, a crescut, în perioada analizată, cu 6,99%. Indicele BET-XT, al primelor 25 de societăţi de la BVB, inclusiv SIF-urile, a avansat, în aceeaşi perioadă, cu 3,25%, iar BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 1,35%.
     Cei care ar fi preferat investiţiile în fonduri ar fi obţinut cel mai bun randament la fondul "Certinvest BET-FI Index", care a urcat, în perioada 11 noiembrie - 11 decembrie, cu 6,04%, depăşind randamentele depozitelor bancare în lei şi cele în euro.
     În rândul fondurilor de investiţii, imediat după cel administrat de "Certinvest", au urmat, în materie de randament, în intervalul 11 noiembrie - 11 decembrie, "FDI Star Next", care a crescut cu 3,89%, şi "Erste Equity România", care a progresat cu 3,82%.
     Investitorii care au preferat, pe 11 noiembrie, să constituie depozite în euro, ar fi obţinut cele mai bune randamente la ATE Bank, Marfin Bank şi Piraeus Bank, unde ar fi înregistrat o apreciere de 0,23%, până pe 11 decembrie.
     În aceeaşi perioadă, depozitele în lei de la Credit Europe Bank au înregistrat aprecieri de numai 0,4%, raportat la moneda unică europeană.
     În intervalul 11 noiembrie - 11 decembrie, leul a avut o evoluţie liniară faţă de euro. Pe 11 noiembrie, Banca Naţională a României (BNR) afişa un curs de referinţă de 4,4531 lei/euro, în timp ce, pe 11 decembrie, moneda europeană era cotată de Banca Centrală la 4,4530 lei. 

sursa: bursa.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu