Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7
eurocenţi/litru doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe
la motorină pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie
căutate soluţii, a anunţat, ieri, premierul Victor Ponta.
Oficialul
a precizat că ministrul delegat pentru Buget Liviu Voinea a plecat la
Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene pe această
temă, urmând să aibă consultări şi cu FMI.
Efectele grevei transportatorilor de marfă se vor regăsi atât pe
tot fluxul de producţie, care nu va mai fi alimentat cu materie primă,
cât şi pe fluxul de expediţie a produselor finite, ne-a spus Mihai
Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi
Importatorilor din România (ANEIR).
Domnia sa ne-a precizat: "Noi înţelegem demersul transportatorilor
pentru că orice cost suplimentar, aşa cum este această acciză impusă de
Guvern, se regăseşte în competiţia la export a produselor româneşti,
orice plus de tarif de transport trebuie suportat de exportatori sau
importatori, după caz, care trebuie să arunce acest cost suplimentar în
preţul final al produselor. Aceste lucruri se întâmplă în contextul în
care celelalte ţări nu sunt interesate de aceste creşteri de preţ şi
doresc să-şi pri¬mească mărfurile la preţurile stabilite în contract. În
felul acesta, vom pierde contracte. Legat de grevă, vor exista
spărgători din partea companiilor străine care vor beneficia de suportul
firmelor mamă şi vor încerca să ia locul companiilor autohtone".
În
opinia domnului Ionescu, noile măsuri fiscale se vor regăsi în
preţurile de export, care vor duce la scăderea competitivităţii pe
pieţele externe.
* AMRCR: "Greva va afecta reţelele comerciale şi consumatorii"
Asociaţia
Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) se arată şi ea
îngrijorată în legătură cu efectele pe care le-ar putea avea greva
declanşată de transportatori.
"Preconizăm că prelungirea aces¬teia va avea un impact atât asupra
operaţiunilor marilor reţele comerciale, cât şi asupra consumatorilor,
care nu se vor mai putea aproviziona în condiţii de normalitate", se
arată într-un comunicat AMRCR.
Delia Nica, director executiv al
AMRCR, anticipează că, dacă greva va dura mai mult de două zile, vor
apărea probleme în primul rând la produsele proaspete - legume, fructe,
lapte, carne şi peşte, dar ulterior şi stocurile celorlalte mărfuri vor
avea de suferit".
Asociaţia îşi exprimă îngrijorarea faţă de
majorarea accizelor la carburanţi, unul dintre subiectele principale
pentru care transportatorii au recurs la grevă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu